Centrale termice Neamt, Climatizare Neamt: Klimer

KLIMER,implicat in Programul ''Casa Verde''

Programul “Casa Verde” pentru persoane fizice va avea un buget de 110 milioane de lei, proveniţi din Fondul de Mediu, a anunţat într-o conferinţă de presă, ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely.
“La ora actuală, am finalizat Ghidul de finanţare pentru programul "Casa Verde" destinat persoanelor fizice, ce va fi trimis spre publicare în Monitorul Oficial. Efectiv, programul va deveni funcţional până cel târziu la 30 iunie şi va avea un buget de 110 milioane de lei. Procentul gândit iniţial de acordare a unei subvenţii de 80 la sută din costul total al unui proiect s-a modificat, astfel încât persoanele fizice pot intra în posesia a cel mult 50 % din valoarea totală a unui proiect.
Astfel, valoarea subvenţiilor este cuprinsă între 3.000 de lei, în cazul centralelor de perete, şi 8.000 de lei pentru pompele de căldură. De asemenea, un cuantum de 6.000 de lei va putea reveni unei persoane fizice care solicită şi deţine un proiect eligibil pentru panouri solare.
Potrivit ministrului Mediului, fondurile vor ajunge la solicitant la finalul lucrării, pe baza unor acte justificative din partea acestuia.
“Fondurile vor fi deblocate la finalul lucrărilor pe baza facturii, notei de recepţie şi a unei garanţii prezentate de cel care face lucrarea. Lucrările vor fi verificate timp de doi ani", a explicat Laszlo Borbely.
În cadrul noului program ”Casa Verde”, persoanele fizice vor trebui să depună la agenţiile teritoriale de mediu un dosar care să conţină: copie după actul de identitate, copie a actului de proprietate şi pentru autorizaţia de construcţie (dacă este cazul), precum şi o adeverinţă care să ateste faptul că nu are datorii către bugetul local.
“Solicitanţii trebuie să fie proprietari ai imobilului pentru care solicită implementarea proiectului "Casa Verde”, a precizat ministrul Mediului.
Întrebat dacă persoanele fizice au posibilitatea să depună cereri de finanţare pentru centrale eoliene, Laszlo Borbely a punctat faptul că, momentan, acest tip de solicitări rămân valabile numai în cazul persoanelor juridice.
“Casa Verde" pentru persoane fizice nu include acordarea de finanţare pentru generatoare eoliene. "Este mai dificil să pui eolian lângă o casă. Centralele eoliene rămân la persoanele juridice", a spus Borbely.
Acesta a adăugat, totodată, că persoana care solicită investiţia îşi va asuma întreaga responsabilitate în alegerea firmei care urmează să efectueze lucrarea.
“Cel care face investiţia şi îşi alege firma are responsabilitate totală asupra proiectului. Vreau să menţionez faptul că cele 110 milioane de lei pentru "Casa Verde" vor fi repartizate pe judeţe, în funcţie de numărul de locuitori”, a precizat ministrul Mediului.
La începutul lunii martie, Laszlo Borbely anunţa că, în cadrul programului “Casa Verde”, există un portofoliu de peste 400 de firme agreate, iar bugetul alocat pentru întreg anul 2010 va fi de 610 milioane de lei, din care 300 de milioane lei reprezintă credite de angajament, iar 310 milioane lei provin din Fondul de Mediu.
Conform datelor oficiale ale Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), în cadrul programului “Casa Verde” destinat persoanelor juridice există 239 de proiecte în evaluare. Dintre acestea, 95 au deja contracte încheiate, în valoare de 65 de milioane de lei.
În ceea ce priveşte programul destinat proiectelor privind producerea de energie din surse regenerabile (eoliene, solare), Laszlo Borbely a anunţat că în prima etapă au fost depuse 70 de proiecte, din care au fost aprobate 19, în valoare de 362 de milioane de lei.


KLIMER,implicat in Programul ''Casa Verde''KLIMER,implicat in Programul ''Casa Verde''
KLIMER,implicat in Programul ''Casa Verde''KLIMER,implicat in Programul ''Casa Verde''
KLIMER,implicat in Programul ''Casa Verde''KLIMER,implicat in Programul ''Casa Verde''

Contact

Va invitam sa ne contactati folosind formularul online sau telefonic. Veti primi un raspuns in cel mai scurt timp.

Sunt de acord cu termenii de utilizare a site-ului si prelucrare a datelor personale
TRIMITE MAIL
Suna: 0233 210 647
WhatsApp WhatsApp